Descriere
Ferghettina Franciacorta Brut NV
Perioada optimă de consum: 2017-2024
Producător: Ferghettina – Franciacorta, Brescia (Lombardia)
Soi: 85% Chardonnay, 15% Pinot Noir – struguri nedezciorchinați
Culoare: galben deschis
Miros: foarte proaspăt și persistent, cu note de flori albe, mușețel și fructe albe cu sâmbure
Gust: proaspăt și armonios, cu perlaj exuberant și sprințar, arome captivante de măr galben, piersică albă, flori albe și nuci; postgust persistent, cu o adiere de lămâie
Recomandări gastronomice: minunat ca aperitiv, merge bine și cu pește, fructe de mare, paste
Dozaj: Brut – 5 g/l
Temperatura de servire: 6-8°C
Număr de sticle produse: 10.000 de 375 ml, 290.000 de 750 ml și 10.000 de Magnum (1,5 l)
Maturare pe drojdii: 36 luni
Fermentația alcoolică are loc în tancuri de inox, la o temperatură constantă de 16-18°C. Vinul de bază rămâne în tancuri până în primăvara anului viitor.
4 Grappoli, Guida Bibenda
Ediția anterioară – 90 Puncte Wine Enthusiast: ”Miros dominat de arome incitante de flori albe presate, mușețel și fructe albe cu sâmbure. Pe palatin, are o aciditate puternică, cu arome de măr galben copt, piersici albe și ierburi uscate, însoțite de un perlaj elegant și vioi. Un strop de lămâie îi conferă un final acrișor.”
– Guida Bibenda – 4 Grappoli
Franciacorta este șampania italienilor. Situată în provincia Brescia din Lombardia, este o apelațiune mică, care se întinde pe doar 2000 de hectare. A primit statut de DOCG în 1995. Soiurile admise sunt Chardonnay, Pinot Noir și Pinot Blanc. La fel ca șampania și spre deosebire de Prosecco, Franciacorta se produce prin metoda tradițională – a doua fermentație are loc în sticlă.
Franciacorta Nonvintage (NV) – adică, produsă din struguri din mai mulți ani – poate fi pusă în vânzare după cel puțin 25 de luni de la recoltare, dintre care 18 luni petrecute pe drojdii (spre deosebire de 15 luni, în cazul șampaniei).
Franciacorta Satèn se face doar din struguri albi (predominant Chardonnay și Pinot Blanc – max 50%). Este renumită pentru gustul ei catifelat și perlajul mai fin, caracteristici datorate presiunii mai mici de 5 atmosfere din sticlă, față de cele 6 atmosfere folosite la celelalte sortimente.
Franciacorta Rosé trebuie să conțină minimum 35% Pinot Noir și maximum 50% Chardonnay sau Pinot Blanc.
Franciacorta Millesimato sau Vintage – adică, produsă din recolta unui singur an – poate fi pusă pe piață la cel puțin 37 de luni de la recoltare, 30 dintre ele fiind petrecute pe drojdii (la fel ca șampania).