Pintia 2016

345,00 lei

An

Culoare

Alcool

Vinificare

Țara

Punctaje/Medalii

Producator

Soi

SKU: 1181

Descriere

Pintia 2016

Perioada optimă de consum: 2020 – 2026

Producător: Tempos Vega Sicilia, Bodegas Pintia – DO Toro, Castilla y León

Proprietar: familia Alvarez 

Oenolog: Gonzalo Iturriaga de Juan

Soi: Tinta de Toro (Tempranillo) – vițe vechi de 35 ani, struguri culeși manual

Culoare: roșu închis, cu tente purpurii

Miros: curat, amplu, expresiv și elegant, cu note intense de fruct bine integrate cu o nuanță picantă, de lemn 

Gust: proaspăt și voluptuos, cu corp plin, structură extraordinară și tanini frumoși, cu arome florale care se fac simțite retronazal; sfârșit proaspăt, lung și persistent

Recomandări gastronomice: vită, friptură de miel, vânat cu pene, tocănițe

Temperatura de servire: 16°C

Alcool: 15%

Număr de sticle produse: 230.032 sticle obișnuite, 6.517 magnum-uri și câteva sticle în formate mai mari

Fermentație malolactică 60% în baricuri din stejar franțuzesc (80%) și american (20%). Maturat 12 luni în stejar franțuzesc (70%) și american (30%).

Vinul poate fi băut acum, dar are un potențial de învechire de 10 ani, dacă este păstrat în condiții corecte: temperatură constantă de 12-14 ºC și umiditate relativă de 60%.

95 Puncte Parker: ”Pintia 2016 provine dintr-un an mai rece și mai secetos, iar vinul are puțin mai mult alcool și mai multă prospețime. A fermentat în budane de stejar și a fost maturat majoritar în butoaie noi de stejar franțuzesc, dar anul acesta au folosit și puțin mai mult stejar american, din dorința de a crește densitatea. 2016 a fost un an atipic în Toro; au avut timp să culeagă strugurii, cu mai puțin alcool și vinurile sunt mai elegante. Este, în mod clar, o ediție mult mai elegantă decât 2015. Vinul are câteva note care m-au dus cu gândul la Ronul de Nord, iar stejarul este frumos integrat – se pare că se integrează mai bine în anii reci. Există un mix de fructe negre și roșii care denotă o prospețime frumoasă. Pe palatin, corp mediu, fără nicio urmă de rusticitate, mai puțin dens și mai fluid. Tanini abundenți, calcaroși și fin granulați și sfârșit suplu, lung și sec. A fost îmbuteliat în mai 2018.”

94 Puncte James Suckling

Ediția 2015 – 94 Puncte Parker: ”Singurul vin produs aici este Pintia care, într-un 2015 cald și secetos, a atins 15% alcool și are o aciditate moderată și textură cremoasă, catifelată, cu concentrație, maturitate fenolică și tanini din abundență. A fost fermentat în cuve de stejar și maturat 12 luni în butoaie de stejar (noi și vechi, franțuzești și americane). A fost un an de recoltă foarte bun, așa că parte din fermentația malolactică s-a făcut în cuve de stejar și nu în baricuri pentru a nu pierde din prospețime. 15.000 l de vin au fost maturați în inox. În felul acesta, s-a urmărit păstrarea prospețimii vinului într-o zonă în care puterea vine în mod natural și toate mijloacele sunt binevenite, inclusiv folosirea unor butoaie cu grade de ardere diferite. Toată această muncă a dat rezultate și, chiar dacă vinul este puternic și taninos, este bine echilibrat, iar taninii sunt fin granulați. Echilibru bun între putere și eleganță. Îmbuteliat în luna mai 2017.”

Ediția 2014 – 95 Puncte Decanter: ”2014 a fost un an bun, fără căldură excesivă, iar acest vin este o expresie realmente elegantă a Toro-ului, care va continua să evolueze – Pintia demonstrează că și-a găsit locul. Arome de violete și cedru, cu gust proaspăt, echilibrat și rotund care evidențiază note bogate, dense de coacăze roșii și prune goldane. Are un filon de aciditate și o căldură care explodează în final.” Sarah Jane Evans MW

                –  94 Puncte Parker: ”Pintia 2014 este mai puternic decât cel din 2013 și este extrem de aromat, expresiv și deschis, tipic pentru Toro. Are un stil elegant, mai puțin rustic, iar taninii sunt fin granulați, prezenți și abundenți, dar și destul de rotunzi. Gust minunat, cu arome de fructe sălbatice, ierburi aromatice și condimente. Un an mare pentru Pintia. Chiar și după ce a stat mai mult timp în pahar, își păstrează subtonurile afumate care îl fac să pară destul de tânăr. A fost îmbuteliat în aprilie 2016.”

             – 94 Puncte James Suckling: ”Caracter puternic. Note atrăgătoare de violete și pământ umed, împletite cu prune negre și cireșe. Intensitatea aromei de prune sângerii este impresionantă, iar pe palatin, vinul este foarte catifelat și neted. Putere și prospețime și o profunzime senzațională a taninilor. O mare realizare a acestui an de recoltă.”