”Asphodèle” Sémillon 2019

199,00 lei

An

Culoare

Alcool

Vinificare

Țara

Punctaje/Medalii

Producator

Soi

SKU: 1167

Descriere

Château Climens ”Asphodèle” Sémillon 2019

Perioada optimă de consum: 2020 – 2025

Producător: Château Climens – Barsac*, Sauternes 

Clasificare: Premier Cru Classé de Sauternes-Barsac din 1855

Proprietar: Bérénice Lurton

Oenolog-consultant: Lucien Llorca

Soi: Sémillon – struguri cultivați biodinamic și culeși manual

Culoare: galben strălucitor cu tente verzui   

Miros: subtil, complex profund și ușor marin, emană un parfum de păducel, verdețuri proaspete și piatră udă

Gust: opulent, pur și mineral, plin de caracter, cărnos, cu foarte mult nerv, fruct luxuriant, aciditate frumoasă, textură cremoasă și postgust lung, fin 

Recomandări gastronomice: aperitive, salate, fructe de mare, pui, curcan, paste

Alcool: 12%

Aciditate totală: 3,3 g/l

Temperatura de servire: 8-12°C

Număr de sticle produse: 12.700

Vinificat în tancuri mici de inox. Fermentație spontană cu drojdii naturale, maturat 8 luni pe drojdii, filtrat cu bentonită.

Făcut în colaborare cu Pascal Jolivet, cunoscutul artizan din Sancerre și Pouilly-Fumé, vinul sec al Château Climens are o personalitate distinctă, fiind foarte diferit de toate celelalte vinuri din regiune. ”Metoda Jolivet” pe logica simplă a naturii: struguri culeși la prospețime maximă, fermentare spontană cu drojdii naturale, maturare pe drojdii, absența stejarului, etc. Condusă fiind de obsesia de fructifica deplin potențialul terroir-ului atipic al domeniului, păstrându-i întreaga puritate, echipa de la Climens a adoptat metoda lui Pascal Jolivet pentru a trece la producția biodinamică. Rezultatul este un vin unic, vibrant și pur, în care se combină grația și caracterul. Numele  Asphodèle are o muzicalitate asemănătoare vinului. Dincolo de calitățile sale ritmice, Asphodèle este numele unor crini albi sălbatici, de o frumusețe rară, care abundă în terenul calcaros din zonă. Având reputația de a supraviețui focului, crinii Asphodèle i-au inspirat de-a lungul timpului pe poeți și au devenit un simbol al transcendenței, o călătorie între pământ și ceruri care îi ajută pe oameni să-și depășească condiția de muritori pentru a se apropia de divinitate. O floare iubită atât de poeți cât și de filosofi, Asphodèle a fost, încă din antichitate, purtătoare de înțelesuri și mister.

*Barsac este singura apelațiune individuală din interiorul apelațiunii Sauternes.

92+ Puncte Parker: ”Este de abia a doua ediție a acestui vin alb sec făcut de Château Climens din Sauternes în colaborare cu Pascal Jolivet din Sancerre. 100% Sémillon, fermentat și maturat în inox. Nasul este frumos și oferă note de coajă de lămâie, fân proaspăt, pere Bosc și parafină, cu tente de sămânță de coriandru, caprifoi și migdale prăjite. Pe palatin, corp mediu spre plin, cu nuanțe savory și minerale discrete care accentuează aromele de citrice și pere picante, prospețime vioaie, structură satinată și sfârșit lung, parfumat. Sunt realmente fermecat de stilul acesta unic, parfumat, fără artificii din Sauternes – Bravo! Este deja delicios, dar aș vrea să văd cum va fi după 5+ ani de învechire. Certificat organic și biodinamic.”

Ediția 2018 – 92 Puncte Wine Enthusiast: ”Aceasta este prima ediție a vinului alb sec al domeniului din Barsac. Extrordinar de proaspăt, acest vin biodinamic are un caracter de miere care ne amintește că, aici, producția obișnuită este vinul dulce. Bogat și frumos echilibrat.”