Descriere
Château Ausone Saint-Emilion 1er Grand Cru Classé A 2014
Perioada optimă de consum: 2022 – 2060
Producător: Château Ausone – Saint-Emilion
Soi: 60% Cabernet Franc, 40% Merlot – viticultură organică, vițe vechi de peste 50 ani
Culoare: roșui-purpuriu închis, cu reflexii de cerneală
Miros: parfumat și senzual, de fructe roșii de pădure, coacăze negre, petale de trandafir, căpșuni uscate și aluzii de coajă de lămâie
Gust: delicat, plin, dens și compact, plin de nerv, cu o prospețime și textură fenomenale, tanini filigranați, echilibru superb și o mare intensitate aromatică
Recomandări gastronomice: mezeluri, ciuperci, vânat, jambon, carne roșie, legume la grătar, brânzeturi
Alcool: 13%
Temperatura de servire: 14-16°C
Vinul este fermentat în cuve de lemn termoreglate și maturat 20 de luni în butoaie de stejar 85% noi.
100 Puncte James Suckling: ”Arome fabuloase de coacăze, petale de trandafir, căpșuni uscate și aluzii de coajă de lămâie. Pământ umed și cretă. Plin, dens și compact. Ce textură! Fenomenal. Are nevoie de 5-6 ani ca să se deschidă, dar e o mare bucurie să-l guști. Uluitor. Câtă energie! Făcut din struguri organici. Sunt extaziat.”
Ediția 2012 – 98 Puncte James Suckling: ”Arome sălbatice de mentă, mentă creță și fructe negre. Corpolent, ferm, liniar și incredibil de lung, cu subtonuri de piatră, afine, cireșe și minerale. Crocant și foarte persistent. Notele de iod și cochilie de stridii definitivează spectrul aromatic. Va fi mai bun în 2018.”
– 96 Puncte Parker: ”L-am gustat în orb și Ausone 2012 a avut nevoie de mai mult timp decât celelalte vinuri pentru a se liniști în pahar, hotărându-se până la urmă pentru un parfum de lemn de briar, violete și coacăze – foarte floral și făcut în stil Margaux, nu este puternic, ci insistent. Pe palatin, are corp mediu, tanini fini, aciditate crocantă, arome de pastile de coacăze negre, cu note de cedru și o adiere de condimente. Vinul se turează spre final, devenind intens și persistent, cu o opulență incredibilă. Un Saint-Emilion splendid de la Pauline și Alain Vauthier.”






